Colectarea defectuoasă sau, mai bine zis, lipsa colectării deșeurilor a devenit o mare problemă în întreaga lume, unde tone de ambalaje sunt adunate an de an de pe terenuri și din ape.
Această situație este des întâlnită și în România, unde operatorii economici și alte entități juridice au anumite obligații legate de raportarea volumului de deșeuri, dar și de a le recicla respectând anumite reguli. Cum unele societăți sunt încă în proces de asimilare în ceea ce privește colectarea acestor resturi, mai jos poți afla care sunt cele mai importante avantaje în a lucra cu o organizație de transfer de responsabilitate, mai ales că acum sunt mai multe firme care oferă astfel de soluții la nivel național.
Trei motive pentru a apela la o organizație de transfer de responsabilitate în vederea reciclării
1. Scapi de cerințele legislației stufoase
Deși legea este foarte clară în ceea ce privește colectarea de deșeuri, există firme care poate nu știu că au această responsabilitate și nu cunosc nici care sunt ambalajele pe care au obligația să le raporteze și recicleze. Mai mult, tot conform legislației, trebuie atins un anumit volum de valorificare a acestora.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care, dacă ai o firmă, poți apela la o organizație care să te ajute să scapi de această responsabilitate fără să te mai preocupe dacă faci totul cum trebuie. Mai mult, având în vedere schimbările dese ale legilor, nu va mai fi nevoie să te informezi tot timpul dacă le respecți întocmai.
2. Vei evita penalizările
Printre firmele care trebuie să respecte legile legate de reciclare sunt producătorii, importatorii, dar și operatorii care își produc propriile ambalaje, multe dintre ele mici și care nu au un buget corespunzător pentru gestionarea acestor deșeuri, primind astfel penalizări. Atunci când alegi să lucrezi cu o organizație specializată pentru preluarea responsabilității pentru ambalaje, vei evita penalizările de ordin financiar sau alte pedepse, conform legii.
3. Câștigi timp pentru afacerea ta
Gestiunea deșeurilor înseamnă destul de multă muncă, mai precis:
- ținerea evidenței volumului de ambalaje produse;
- trecerea acestei evidențe în documente prin calcule și generarea de rapoarte;
- trimiterea rapoartelor la autoritățile abilitate;
- încheierea de contracte cu firme de reciclare.
Pentru a respecta toate aceste obligații, vei avea nevoie de cel puțin o persoană care să se ocupe de toate aceste etape, precum și de un buget dedicat. Dacă alegi să colaborezi cu o agenție specializată, toate sarcinile îi vor reveni acesteia. Simplu, eficient, curat, tot ce vei avea de făcut va fi să te asiguri că îi pui la dispoziție tot ce are nevoie pentru a recicla și valorifica ambalajele respective.
Deși pare simplă, reciclarea este un efort care trebuie făcut de operatorii economici pentru a fi în pas cu legea. Iar dacă te numeri printre cei care au o astfel de obligație, să apelezi la o organizație de transfer a responsabilității îți va ușura semnificativ îndatoririle din acest punct de vedere.
Sursa foto: Unsplash.com
Comments