35.2 C
București

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

Data:

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune dedicată promovării judo-ului și valorilor sale în rândul copiilor.

La invitația Federației Române de Judo, ACS Motiuashi București, club din Sectorul 2, a prezentat celor aproximativ 100 de elevi participanți la programul „Școala de Vară” o demonstrație prin care cei mici au putut descoperi o parte dintre tainele frumosului nostru sport.

🥋 Sportivii Bârziloiu Darius, Grigore Darius, Dincă Victor și Smărăndeanu Mircea au prezentat elemente specifice judo-ului, într-o întâlnire în care sportul s-a împletit firesc cu educația, disciplina și respectul.

Demonstratie de judo pe tatami sustinuta de sportivii ACS Motiuashi Bucuresti

Un moment aparte l-a reprezentat faptul că Bârziloiu Darius, Grigore Darius și Dincă Victor sunt chiar elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 39, revenind de această dată în fața colegilor lor în calitate de judoka.

Demonstrația a fost coordonată de Sensei Adrian Szekely, antrenor coordonator al ACS Motiuashi și vicepreședinte al Federației Române de Judo, alături de Dorel Rumega, președintele Colegiului Central al Arbitrilor din cadrul Federației Române de Judo.

Sportivii ACS Motiuashi alaturi de antrenori la Scoala Gimnaziala nr. 39

ACS Motiuashi București este condus de președintele clubului, Violeta Becelea Szekely, și reprezintă unul dintre cluburile de judo active chiar în comunitatea Sectorului 2.

🤝 Mulțumim Primăriei Sectorului 2 pentru deschiderea și sprijinul acordat acțiunilor prin care sportul ajunge mai aproape de copii, precum și conducerii Școlii Gimnaziale nr. 39, în mod special domnului director adjunct Dan Gheorghe, pentru primire și implicare.

Bannerele Federatiei Romane de Judo, Sectorului 2 si Scolii Gimnaziale nr. 39

Pentru Federația Română de Judo, asemenea acțiuni reprezintă mai mult decât simple demonstrații sportive. Ele sunt o investiție în educație, în caracter și în generațiile care vin.

Judo-ul începe pe tatami, dar lecțiile sale rămân pentru toată viața. 🥋❤️

Stanescu Catalin
Stanescu Catalin
Stanescu Catalin este un autor de blog plin de carismă, care scrie cu o sinceritate și o pasiune ce transpar în fiecare articol. Fie că explorează profunzimile culturii pop sau dezbaterea unor teme sociale complexe, stilul său narativ este un amestec îndrăzneț de informație și umor. Cititorii sunt atrași de autenticitatea și energia lui, găsind în scrierile sale un spațiu unde curiozitatea și reflecția se împletesc armonios. Catalin nu doar informează, dar inspiră, transformând fiecare postare într-o invitație la dialog și descoperire.
Articole recente
Articole populare
web design itexclusiv.ro
- Ai nevoie de transport aeroport in Anglia? Încearcă Airport Taxi London. Calitate la prețul corect.
- Companie specializata in tranzactionarea de Criptomonede si infrastructura blockchain.