De ce ne enervăm atât de repede și de ce nu mai reușim să discutăm cu cei care au opinii diferite? Cât din haosul din jurul nostru ne afectează? În prima ediție a emisiunii „Cum supraviețuim?”, realizată de jurnalista Adriana Nedelea, Radu Atanasiu, profesor de gândire critică, abordează teme precum polarizarea, neîncrederea și responsabilitatea, explicând cum ajungem să fim prizonierii propriilor convingeri.
„Cum supraviețuim?” este o emisiune video care explorează psihologia vieții într-o lume aflată în criză. Cum ne afectează crizele emoțiile, gândirea și stilul de viață? Ce impact au instabilitatea politică, polarizarea, războaiele, dezinformarea și nesiguranța economică asupra stării noastre psihice? Fiecare episod va aduce în discuție specialiști din psihologie, sociologie, neuroștiințe și alte domenii, care vor oferi explicații și soluții pentru a înțelege mai bine realitatea noastră. Emisiunea va debuta sâmbătă, 19 septembrie, pe SpotMedia.ro și YouTube.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și decan asociat la Bucharest International School of Management, folosește o metaforă pentru a descrie situația actuală a societății: un autobuz blocat în trafic, încins, fără aer condiționat și cu ușile închise. Într-un astfel de mediu, chiar și cele mai mici gesturi pot provoca reacții exagerate.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Atanasiu distinge între vină și responsabilitate. Deși nu putem controla tot ce se întâmplă în politică sau în economie, refuzul de a recunoaște contribuția proprie ne împiedică să învățăm lecții utile. El subliniază că organizațiile învață din eșecuri doar dacă acceptă că deciziile lor au influențat rezultatele. Același principiu se aplică și la nivel societal.
Este similar cu o scară de bloc prost administrată, unde locatarii cred că problemele aparțin mereu altora, deși realitatea arată că este rezultatul modului în care întreaga comunitate funcționează.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
Responsabilitatea cetățeanului nu se limitează la vot, afirmă el. Chiar dacă doar unu la sută dintr-o problemă depinde de noi, este esențial să ne întrebăm ce putem face cu acel unu la sută, fie că este vorba de comunitate, relații cu instituțiile sau în spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea a pătruns dincolo de politică, afectând familiile, grupurile de prieteni și locurile de muncă. Oamenii se ceartă pe subiecte politice sau, dimpotrivă, evită discuțiile de teamă că un dezacord le va distruge relațiile.
Radu Atanasiu consideră că acest fenomen este amplificat de media și platformele sociale, care promovează conflictul și ne determină să alegem o parte. Odată ce ne-am ales tabăra, riscul este să devenim captivi în acea poziție, căutând doar confirmări ale convingerilor noastre.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările precum „toți fură” sau „nimeni nu vrea să schimbe nimic” oferă explicații simple, dar reduc complexitatea realității. Un exercițiu util ar fi să încercăm să înțelegem deciziile celor pe care îi criticăm, analizând perspectiva lor și logica din spatele alegerilor lor.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
O parte a publicului urmărește canalele de știri nu pentru a obține informații noi, ci pentru a-și auzi opiniile confirmate. Comentariile, conflictele și dramatizările devin o formă de validare a identității.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Impactul nu se rezumă doar la timp, ci și la energia mentală consumată. Dacă mintea noastră este ocupată continuu de conflicte asupra cărora nu avem control, rămâne mai puțin spațiu pentru relații, planuri și alte activități constructive.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Radu Atanasiu sugerează un exercițiu simplu: în loc să considerăm orice subiect ca fiind extrem, să ne întrebăm unde ne situăm între aceste extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Al doilea test este și mai direct: ce informație ar putea să-mi schimbe opinia? Dacă răspunsul este „nimic”, atunci nu mai avem o opinie deschisă, ci o credință rigidă, strâns legată de identitatea noastră.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare. Creierul, în bucata aceea, nu mai funcționează, ci s-a solidificat și stă cu o pancartă în mână: «Eu ăsta sunt, nu mă mai schimb».”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la o comunitate a fost mult timp un mecanism de siguranță. În prezent, acest reflex se poate extinde la o ideologie, un partid sau un lider. În loc să ne definim prin gândurile și acțiunile noastre, ajungem să ne identificăm prin „de-ai cui suntem”.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja, sau când mergi numai pe apartenență și identitate de grup? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu înseamnă a nu avea încredere în nimeni. Scepticismul extrem poate conduce la teorii ale conspirației. Este esențial să găsim un echilibru între încredere și îndoială și să fim dispuși să ne reevaluăm inclusiv ideile preferate.
România care gândește critic există deja
În ciuda provocărilor actuale, Radu Atanasiu observă și aspecte pozitive. El remarcă dezvoltarea programelor de dezbateri în licee și inițiativele care promovează gândirea critică, subliniind că publicul devine din ce în ce mai greu de manipulat comparativ cu anii 1990 sau 2000. Tot mai mulți oameni, spune el, se distanțează de certurile fără sens, își pun întrebări și își asumă controlul asupra vieților lor.
Această atitudine se leagă de conceptul psihologic de „locus of control”: credința că alegerile noastre pot influența ceea ce ni se întâmplă. Atribuirea totului norocului, ghinionului sau politicienilor ne poate face să renunțăm la controlul propriei vieți.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion, Mercur retrograd, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
O vulnerabilitate a societății provine, în opinia profesorului, din sistemul educațional. Acesta recompensează în principal performanța individuală și nu îi învață pe copii să gestioneze conflicte, interese divergente și proiecte comune.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor, îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația. Suntem incapabili să gestionăm conflictul și lucrul în echipă, mai ales dacă oamenii din echipă au interese divergente.”
Copiii care învață de mici să colaboreze, să dezbată și să găsească soluții împreună vor reuși să gestioneze mai bine dezacordurile ca adulți. Fără acest antrenament, explicația simplificată rămâne adesea că celălalt este incompetent, răuvoitor sau „idiot”.
Ce ne ține întregi: relațiile, sensul și spațiul mental
Atunci când a fost întrebat ce influențează cel mai mult starea de bine, Atanasiu a menționat două aspecte esențiale: calitatea relațiilor și convingerea că acțiunile noastre au sens. Relații sănătoase nu apar de la sine, ci trebuie cultivate, de la familie și prieteni până la comunitatea în care trăim.
În fața provocărilor politice, războaielor sau dificultăților economice, nu putem controla tot ce se întâmplă. Totuși, putem controla reacțiile noastre și modul în care ne utilizăm timpul și energia, care altfel ar fi consumate în fața conflictelor continue.
„Poți să controlezi reacția ta la ceea ce nu depinde de tine. Trebu
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: Inquam Photos
