Deși vara este anotimpul preferat de majoritatea oamenilor, trebuie să recunoaștem că niciunuia dintre noi nu îi place canicula. Da, temperaturile ridicate sunt excelente atunci când ai plecat în concediu la mare și ai nevoie de liniște și un bronz miraculos, dar în restul timpului, poate fi destul de dificil să te bucuri de timpul tău liber când e atât de cald încât simți că te sufoci. Senzația incomodă de sufocare și starea generală inconfortabilă pot fi oprite dacă ai acces la anumite trucuri care să te facă să te simți mai bine. Tocmai de aceea, dacă citești în continuare, le vei găsi și vei ști exact ce să faci pentru a fi cu un pas înainte caniculei care te poate copleși.
Trucuri pentru a câștiga în lupta cu temperaturile mult prea ridicate:
Instalează un aparat de aer condiționat
Sistemele de aer condiționat pot să pară un moft, însă ele sunt de fapt o adevărată necesitate. Acesta te ajută să reglezi o temperatură respirabilă în interiorul locuinței tale atunci când afară soarele e atât de dogoritor încât nu vrei să ieși nici la plimbare. Cu aparate de aer condiționat poți să te bucuri în zilele noastre de foarte multe beneficii, cum ar fi programarea sistemului să funcționeze doar la anumite ore, precum și reglarea lui pe timp de noapte prin modul „sleep” sau prin cel „health”, care așa cum îi spune și numele, nu e dăunător pentru sănătate. Dacă ai nevoie de o recomandare, găsești astfel de aparate pe Hornbach.ro, așa că vezi ce este mai potrivit pentru casa și bugetul tău.
Planifică-ți bine ziua
Ca să eviți expunerea la razele UV ori pur și simplu la temperaturi insuportabile, ar fi bine să îți planifici ziua sau săptămâna în funcție de prognoza meteo. Programează-ți activitățile importante în prima parte a zilei sau după-amiaza după ora 16, pentru că specialiștii spun că atunci sunt cele mai puține riscuri de expunere nocivă la soare. În plus, te vei simți mult mai bine vara dacă vei ieși afară doar atunci când vremea este suportabilă.
Pregătește-ți „resurse”
Probabil că ți-au apărut măcar o dată pe rețelele de socializare acele poze minunate cu fete care se relaxează la o terasă sau chiar în confortul propriei sufragerii și e și mai probabil că ți-ai dorit și tu să fii acolo. Ei bine, e mult mai ușor decât ți-ai putea imagina. E nevoie doar să îți faci un kit de supraviețuire pentru caniculă ca să nu te mai streseze deloc subiectul. Umple-ți frigiderul cu băuturi răcoritoare, cu fructe potrivite pentru shake-uri și nu uita să ai provizii suficiente de gheață sau chiar deserturi cu înghețată în congelator. Mergi apoi și cumpără-ți pahare, paie și platouri cu model estival și acest lucru îți va face statul în casă mult mai plăcut.
Acestea fiind zise, dacă vrei să te bucuri de vară așa cum ar trebui ea să fie, adică o oază de liniște, e nevoie să urmezi cele trei sfaturi de mai sus, dar și altele. Ele îți pot asigura confortul atunci când mediul înconjurător nu îți e neapărat prielnic și vei vedea cât de simplu îți va fi de fapt să te bucuri de lunile sezonului estival.
sursa foto: pexels.com
Comments