Tulburarea bipolara, cunoscuta anterior sub denumirea de depresie maniacale, este o tulburare psihica caracterizata prin perioade de depresie si perioade de dispozitie anormal de crescuta care dureaza de la zile la saptamani fiecare.  Daca starea de spirit crescuta este severa sau asociata cu psihoza, se numeste manie; daca este mai putin severa, se numeste hipomanie.

In timpul maniei, un individ se comporta sau se simte anormal de energic, fericit sau iritabil  si deseori ia decizii impulsive fara a tine seama de consecinte. Exista, de obicei, si o nevoie redusa de somn in timpul fazelor maniacale.  In perioadele de depresie, individul poate experimenta plans si poate avea o perspectiva negativa asupra vietii si un contact vizual slab cu ceilalti.

Riscul de sinucidere este mare; pe o perioada de 20 de ani, 6% dintre cei cu tulburare bipolara s-au sinucis, in timp ce 30-40% s-au implicat in auto-vatamare.  Alte probleme de sanatate mintala, cum ar fi tulburarile de anxietate si tulburarile legate de consumul de substante, sunt de obicei asociate cu tulburarea bipolara.

De cele mai multe ori, tratamentul psihiatric este insotit si de psihoterapie si de vizite la psiholog. In acest sens, recomandam psiholog in Bucuresti – Simona Constantin, pentru ajutor profesional in ameliorarea simptomelor.

Desi cauzele acestei tulburari de dispozitie nu sunt clar intelese, se crede ca atat factorii genetici, cat si cei de mediu joaca un rol.  Multe gene, fiecare cu efecte mici, pot contribui la dezvoltarea tulburarii. Factorii genetici reprezinta aproximativ 70–90% din riscul de a dezvolta tulburare bipolara. Factorii de risc de mediu includ un istoric de abuz in copilarie si stres pe termen lung.

Afectiunea este clasificata ca tulburare bipolara Idaca a existat cel putin un episod maniacal, cu sau fara episoade depresive si ca tulburare bipolara II daca a existat cel putin un episod hipomaniacal (dar fara episoade maniacale complete) si un episod depresiv major.

Este clasificata ca ciclotimie daca exista episoade hipomaniacale cu perioade de depresie care nu indeplinesc criteriile pentru episoadele depresive majore.  Daca aceste simptome se datoreaza medicamentelor sau problemelor medicale, ele nu sunt diagnosticate ca tulburare bipolara. [5] Alte afectiuni care au simptome suprapuse cu tulburarea bipolara includ tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie, tulburarile de personalitate, schizofrenia, si tulburarea consumului de substante, precum si multe alte afectiuni medicale.

Testele medicale nu sunt necesare pentru un diagnostic, desi testele de sange sau imagistica medicala pot exclude alte probleme.

Stabilizatorii de dispozitie – litiul si anumite anticonvulsivante, cum ar fi valproatul si carbamazepina, precum si antipsihoticele atipice, cum ar fi aripiprazolul – sunt pilonul principal al prevenirii recidivelor farmacologice pe termen lung.  Antipsihoticele sunt administrate suplimentar in timpul episoadelor maniacale acute, precum si in cazurile in care stabilizatorii de dispozitie sunt prost tolerati sau ineficienti.

La pacientii la care complianta este de ingrijorare, sunt disponibile formulari injectabile cu actiune prelungita. Exista unele dovezi ca psihoterapia imbunatateste cursul acestei tulburari.  Utilizarea antidepresivelorin episoadele depresive este controversata: pot fi eficiente dar au fost implicate in declansarea episoadelor maniacale.  Prin urmare, tratamentul episoadelor depresive este adesea dificil.

Terapia electroconvulsiva (ECT) este eficienta in episoadele maniacale si depresive acute, in special cu psihoza sau catatonie.  Admiterea intr-un spital de psihiatrie poate fi necesara daca o persoana reprezinta un risc pentru sine sau pentru altii; tratamentul involuntar este uneori necesar daca persoana afectata refuza tratamentul.

Tulburarea bipolara apare la aproximativ 1% din populatia globala.  In Statele Unite, se estimeaza ca aproximativ 3% sunt afectati la un moment dat in viata lor; ratele par sa fie similare la femei si barbati. Simptomele incep cel mai frecvent intre 20 si 25 de ani; un debut mai devreme in viata este asociat cu un prognostic mai prost.

Interesul pentru functionarea in evaluarea pacientilor cu tulburare bipolara este in crestere, cu accent pe domenii specifice precum munca, educatia, viata sociala, familia si cognitia. Aproximativ un sfert pana la o treime dintre persoanele cu tulburare bipolara au probleme financiare, sociale sau legate de munca din cauza bolii.  Tulburarea bipolara se numara printre primele 20 de cauze ale dizabilitatii la nivel mondial si duce la costuri substantiale pentru societate.  Datorita stilului de viata si a efectelor secundare ale medicamentelor, riscul de deces din cauze naturale, cum ar fi boala coronariana, la persoanele cu tulburare bipolara, este de doua ori mai mare decat in ​​cazul populatiei generale.

Adolescenta tarzie si varsta adulta timpurie sunt anii de varf pentru debutul tulburarii bipolare. Afectiunea este caracterizata prin episoade intermitente de manie si/sau depresie , cu o absenta a simptomelor intre ele.  In timpul acestor episoade, persoanele cu tulburare bipolara prezinta tulburari ale dispozitiei normale, ale activitatii psihomotorii (nivelul de activitate fizica care este influentat de dispozitie) – de exemplu agitatie constanta in timpul maniei sau miscari incetinite in timpul depresiei – ritmul circadian si cognitia.

Mania se poate prezenta cu diferite niveluri de tulburare a dispozitiei, variind de la euforie, care este asociata cu „mania clasica”, pana la disforie .si iritabilitate. Simptomele psihotice precum iluziile sau halucinatiile pot aparea atat in ​​episoadele maniacale, cat si in cele depresive; continutul si natura lor sunt in concordanta cu starea de spirit dominanta a persoanei.

Conform criteriilor DSM-5, mania se deosebeste de hipomanie prin durata: hipomania este prezenta daca simptomele de stare crescuta persista cel putin patru zile consecutive, in timp ce mania este prezenta daca astfel de simptome persista mai mult de o saptamana. Spre deosebire de manie, hipomania nu este intotdeauna asociata cu functionarea afectata. Mecanismele biologice responsabile de trecerea de la un episod maniacal sau hipomaniacal la un episod depresiv sau invers, raman prost intelese.